Manifestări, artă, cultură

A debreceni NagytemplomDebrecen şi localităţile învecinate îşi aşteaptă vizitatorii cu manifestări, programe de calitate pe tot parcursul anului. Manifestările culturale, sportive, de păstrare a tradiţiilor şi gastronomice cu importanţă naţională şi internaţională organizate an de an sunt preferate de cei mici şi de cei mari deopotrivă.

Cine n-a auzit de Carnavalul Florilor, de Zilele Jazzului, Zilele Curcanului, Zilele Internaţionale de Călărie de la Hortobágy, de Târgul de la pod, săptămâna "hajdú" de la Hajdúböszörmény sau de Festivalul de la lacul Vekeri şi Festivalul "Kotta", atât de îndrăgite de tineri? Alături de manifestările mari şi festivalurile care atrag an de an tot mai mulţi vizitatori, sunt populare zilele satului, ştrand-partyurile, expoziţiile, showurile cu cai şi păzitorii de cai, spectacolele de folclor, târgurile de artă populară care prezintă celor doritori de recreere caracteristicile regiunii, ale culturii, obiceiurilor populare şi tradiţiile din Hajdúság.

 

Alături de tradiţiile bogate de artă populară, în Hajdúság toate genurile de artă au un trecut bogat. În domeniul artelor vizuale, al literaturii, teatrului şi muzicii au activat şi activează şi azi numeroşi artişti cunoscuţi şi recunoscuţi, născuţi în Debrecen sau care sunt legaţi prin mai multe fire de oraş. Artiştii plastici, scriitorii, poeţii, oamenii de litere, trupele de teatru, formaţiile de muzică clasică locale împlinesc un rol important şi puternic în viaţa culturală a ţării şi a Europei. Instituţiile locale au un rol important în sprijinirea artei şi a culturii, în principal în ceea ce priveşte teatrele, cinematografele, casele de cultură, muzeele, instituţiile de învăţământ şi cercurile artistice.

 

10_het_debreceni_tavaszi_fesztival_a_kolcsey_kozpontban.jpg
15_het_debreceni_tavaszi_tarlat.jpg
bikavasar.jpg
fire_work.jpg
lovasnapok.jpg
viragkarneval_01.jpg
52_het_buek_2008.jpg
hortobagyi_gulyasverseny.jpg